Badr Hari, adevrsarul lui Benny din 7 noiembrie, s-a născut în Amsterdam, având origini marocane. Pentru că la școală mulți râdeau de el, părinții l-au dat, la șapte ani, la kickboxing. L-au rugat pe Mousid Akamrane, fostul campion mondial, să-i călăuzească, la început, loviturile. A ajuns la ”Sitan Gym”, acolo unde era Mohammed Ait Hassou. Când treaba s-a mutat la Rotterdam, a intrat la faimosul ”Chakuriki Gym”, deținut de Thom Harinck, cel care avea să-i devină și antrenor. Badr Hari avea să lupte sub steag olandez până în 2005, la o un meci contra lui Stefan Leko. Atunci, în sală au venit și părinții săi, pentru prima dată. Sportivul a vrut să vorbească audienței, nu s-a făcut înțeles și a fost huiduit. A spus că ”În viața mea nu am văzut atâta nerecunoștință”, l-a părăsit pe Thom Harinck, a trecut la Mike Passenier și a început să lupte sub steag marocan.
Badr Hari a fost atât de bun, încât, la 11 ani, avea lupte ca junior. La vârsta majoratului avea deja 50 de meciuri ca amator și era gata pentru nivelul profesionist. La 19, se duela cu Alexei Ignașov pe ”Johan Cruyff Arena”. Avea să piardă, dar publicul îl remarca imediat.
- 2010 – un bodyguard de la ”Club Blinq” este ”deranjat” de niște băieți. Unii pot jura că Badr se afla printre ei
- 2010 – conduce mașina pe strada ”Albert Cuyp” din Amsterdam, unde accesul acestora este interzis. Lovește un pieton…
- 2011 – Rosa, fosta lui prietenă, spune că a avut ceva probleme cu el, în timp ce i-a ”căutat” prin apartament
- 2011 – Jeroen van de Berg, patron de club, pierde niște dinți. Badr e prin zonă, în trecere
- 2011 – Camerele de luat vederi îl surprind pe Badr în timp ce ”discută” cu Oliver, fratele vitreg al fostei sale prietene. În dialog, kickboxerul nu utilizează vorbele
- 2012 – Milionarul olandez Koen Everink nu are grijă și se alege cu nasul spart. Badr se găsea, pur întâmplător, prin parcarea locului
- 2014 – Este arestuit, nițeluș, la Dubai…
În ianuarie 2005, a plecat de la ”Chakuriki Gym” și a trecut la Simon Rutz, la ”It’s Showtime”. A debutat în K-1 la 20 de ani, la Tokyo, unde l-a învins pe Stefan Leko. A ajuns la K-1 World Grand Prix 2006, în Auckland, Noua Zeelandă, a început să devină ”Bad Boy”, dar a fost pus la respect de către Peter ”The Chief” Graham. A urmat duelul din 28 aprilie 2007, din Hawaii, contra lui Yusuke Fujimoto, când Badr Hari a devenit, conform crainicului, ”The first ever K-1 Heavyweight champion!” În decembrie 2008 trecuse deja de Peter Aerts ori de Errol Zimmerman. A urmat scanadalul din ”șocul” cu Remy Bonjasky.
Prin 2010, la Amsterdam, din nou comportare nesportivă la meciul cu Hesdy Gerges. Avea să petreacă, la dorința sa, un an în afara ringului. Pe 6 iulie 2014, uimea lumea kickboxingului, anunțând că dorește să se retragă pe o perioadă nedeterminată, ”pentru a se regăsi”. A doua zi, spunea că nu a declarat niciodată așa ceva și-și închidea contul oficial de facebook.
Pe 10 decembrie 2016, Hari s-a duelat cu campionul mondial Rico Verhoeven, la Glory Collision, Oberhausen, Germania. A pierdut după o accidentare la braț. Avea să fie suspendat 19 luni pentru probleme cu dopingul, apoi, pe 21 decembrie 2019, dădea, din nou, piept cu Rico, pe stadionul ”Gelredome”, cu mii de fani marocani în tribune. Era înfrânt, din nou.
Pe 7 noiembrie, la Rotterdam, Badr Hari și Benny Adegbuyi se duelează în Glory 76, din păcate fără spectatori.
