După sentința dictată de judecători în cazul fostului său șef de campanie Paul Manafort, Donald Trump a declarat că ,,nu mă implică,, susține Reuters.
,,Mă simt foarte prost pentru Paul Manafort,, a spus Trump sosind în Virginia de Vest pentru o întrunire politică. ,,Nu are nimic de-a face cu implicarea rusească, vom continua vânătoarea de vrăjitoare,, a mai adăugat el.
Fostul țef de campanie electorală al președintelui american Donald Trump, Paul Manafort, a fost găsit vinovat pentru 8 fapte de evaziune fiscală, fraudă bancară și ascunderea unor conturi ca parte a investigației privind interferența Rusiei în alegerile din 2016, informează postul CNN.
Procurorii susțin că Manafort a adunat 65 milioane de dolari în conturile bancare din anul 2010 până în 2014 și că a cheltuit peste 15 milioane de dolari pentru achiziții de lux, tot în aceeași perioadă.
De asemenea aceștia susțin că Paul Manafort a apelat la bănci pentru împrumuturi în valoare de mai mult de 20 milioane de dolari în urma activității sale politice și a mai fost acuzat că ascunde conturile bancare din străinătate de autoritățile federale.
El poate primi până la 305 ani de închisoare dacă este condamnat pentru toate acuzațiile.
